Curierul National

Ca urmare a comunicatului de presa trimis luni Curierul National a publicat un articol in care sunt citate din comunicatul de presa si de pe site-ul Asociatia-planorama.ro.

Cititi mai la link-ul de mai jos articolul:

http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2011-02-02/Afacerea+Planorama+s-a+mai+incurcat+un+pic.+Cumparatorii+sunt+tot+fara+apartamente

Eu il postez si in integralitatea lui ca sa il putem gasi si pe viitor.

Afacerea Planorama s-a mai încurcat un pic. Cumpărătorii sunt tot fără apartamente

EvenimentAfrodita Cicovschi / afrodita.cicovschi@curierulnational.ro

(citeste alte articole de acelasi autor »)

Banca creditoare Piraeus Bank şi Bear Project, persoana fizică ce a achiziţionat cele mai multe apartamente, nu se înţeleg asupra lichidatorului

Judecătorul sindic are o nouă sarcină astăzi: trebuie să-i împace ca să poată judeca şi celelalte contestaţii

Pe lângă toate problemele legate de intrarea în insolvenţă a dezvoltatorului Euro Habitat, clienţii Planorama le mai au de rezolvat şi pe cele legate de neînţelegerile dintre Piraeus Bank şi Bear Project Sase, investitorul norvegian care a cumpărat apartamentele dintr-un întreg bloc din complex.

Concret, la termenul trecut, judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti să se ocupe de insolvenţa EuroHabitat s-a văzut pus în imposibilitatea de a da curs cererii clienţilor de a judeca contestaţiile faţă de tabelul preliminar al creanţelor, pentru că administratorul judiciar desemnat iniţial, Conexpert SPRL, a fost suspendat, iar Piraeus Bank şi cel mai mare investitor nu au căzut de acord asupra desemnării unuia nou.

Potrivit postărilor de pe site-ul Asociaţiei Planorama, la data de 14 ianuarie au avut loc şedinţa Comitetului Creditorilor şi Adunarea Creditorilor, ambele întruniri având drept scop înlocuirea administratorului judiciar.

În schimbul susţinerii administratorului judiciar propus de bancă, aceasta promitea că, imediat ce noul consorţiu va fi validat de către Judecătorul Sindic se va începe chiar în perioada de observaţie efectuarea transferurilor de proprietate, iar noul lichidator va accepta tabelul definitiv al creanţelor legale.

În urma votului, influenţat de promisiunile băncii, s-a decis ca noul administrator judiciar să fie consorţiul format din RVA Insolvency Specialist SPRL şi BDO Conti Insolvency SPRL.

Azi se judecă contestaţia Bear Project de anulare a numirii lichidatorului

La termenul din 26 ianuarie, judecătorul sindic Mircea Moldovan a admis iniţial cererea cumpărătorilor de constatare a nulităţii numirii administratorului judiciar provizoriu SC Conexpert SPRL şi parţial cererea de constatare a nulităţii tuturor actelor de procedură înfăptuite de către acesta, păstrând tabelul preliminar întocmit şi actele subsecvente. “Ulterior, amânând pentru data de 02.02.2011 dezbaterile asupra cererii unuia dintre creditori, Bear Project Sase SRL, de anulare a Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din data de 14.01.2011 ce a avut ca obiect înlocuirea administratorului judiciar provizoriu, judecătorul sindic a revenit în mod nelegal asupra propriei decizii de constatare a nulităţii numirii iniţiale a SC Conexpert SPRL şi a dispus amânarea sine die a dezbaterilor asupra contestaţiilor formulate de către cumpărători şi alţi creditori împotriva tabelului preliminar al creanţelor, fără a stabili un termen de judecată în acest sens”, au comunicat reprezentanţii Asociaţiei Planorama, precizând că judecătorul sindic “a dispus, în sarcina administratorului judiciar a cărui numire tocmai o anulase, realizarea unei evidenţe a contestaţiilor existente împotriva tabelului preliminar al creanţelor”.

Potrivit unui comunicat remis de Asociaţia Planorama, la data de 25 ianuarie, Piraeus Bank a trimis cumpărătorilor un mesaj de susţinere a redresării debitoarei, conform intenţiei de reorganizare depusă la dosarul cauzei, care nu s-ar putea însă realiza decât prin începerea transferurilor de proprietate. “Având în vedere numirea de către adunarea creditorilor a administratorului judiciar propus de către bancă, considerăm că această intenţie a băncii poate fi întărită în perioada de observaţie a debitoarei, numai prin începerea realizării transferurilor de proprietate în blocul T3 al Complexului Planorama, în cadrul unui plan de măsuri adoptat şi aprobat de către bancă şi administratorul numit chiar la propunerea sa”, au comunicat clienţii Planorama.

Pe de altă parte, aceştia susţin că administratorul judiciar Conexpert SPRL s-a înregistrat în mod abuziv în tabelul creanţelor cu suma de 171,345 lei, deşi cuantumul lunar pe care putea să-l primească nu ar fi trebuit să depăşească 14.000 lei.

Cum a atras banca clienţii de partea ei

“În urma unor divergenţe apărute între bancă şi investitorii norvegieni, în Comitetul Creditorilor s-a creat o tensiune foarte mare. Practic exista o dispută între Bear Project Sase şi Piraeus asupra numirii noului Administrator judiciar. S-au vehiculat numele a 4 practicieni în insolvenţă, printre care: RVA Insolvency Specialist SPRL, RTZ&Partners SPRL, BDO Conti Insolvency SPRL, iar propunerea noastră (a clienţilor – n. red.) era Criss Consult SPRL, dar ne-am retras-o din motive de putere de vot. (…) Disputa avea ca subiect cele două propuneri ale lor. Practic banca a Propus pe RVA Insolvency Specialist SPRL, iar Bear Project 6 pe RTZ&Partners SPRL. (…) Pe data de 13 ianuarie seara, banca ne-a anunţat că ei au hotărât un consorţiu format din RVA Insolvency Specialist SPRL şi BDO Conti Insolvency SPRL. Mai târziu avocaţii noştri au primit un telefon şi de la Bear Project, cu care noi nu am putut discuta în privat niciodată, cum că ei sunt revoltaţi de alegerea băncii şi că ne roagă să ne abţinem în Comitetul Creditorilor. (…) Banca ne-a explicat că dacă le susţinem propunerea ei sunt de acord ca celor din T3 să li se susţină efectuarea transferului de proprietate”, se arată în rezumatul şedinţei din data de 14 ianuarie, postat pe site-ul Asociaţiei Planorama.

Close Menu